Septembriemut's Blog

Permite`mi te rog sa sar peste partea de introducere si amabilitati. Ne cunoastem deja, am putea fi chiar prieteni, ne conectam si stiu ca`ti place si tie. Te rog totusi sa nu incepi cu reprosuri si doleante, e clar, nu o sa`ti fac pe plac. Hai sa lasam lucrurile sa vina de la sine, e mai natural, nu sunt dispus la compromisuri.

Si uite`asa ne indreptam catre o lume misterioasa, dar in acelasi timp atractiva. Eu stiu ca oamenilor le place misterul, sunt curiosi sa il descopere. Insa insist, nu te grabi, si lasa asteptarile deoparte, nu cred ca vrei sa ramai dezamagit. Evoluam impreuna, si totusi separat. Eu vorbesc mult si cu talc, tu taci, asculti si`ncerci sa intelegi. Frumoasa combinatie.

Astazi vreau sa ne conversam. Sunt convins ca si tu iti doresti lucrul asta, doar vrei sa ma cunosti, esti curios si te intrebi tot felul de lucruri, si da, stiu, multe intrebari incep asa..what if..?..

Hai sa vorbim despre…toamna. Imi place toamna, e un anotimp al schimbarii, romantic si in acelasi timp misterios. Imi place sa privesc stropii de ploaie cum se lovesc de asfalt si se sparg in mii de picaturi mici, improscandu`l intocmai cum un pictor isi definitiveaza opera cu o miscare orizontala a pensulei deasupra sevaletului, imprastiind stropii de acrilic si imprimandu`i pe panza. Eu cred ca Dumnezeu e un artist.

Imi place fosnetul frunzelor si soarele care incearca sa continue magia verii, dar apare din ce in ce mai mic, semanand parca cu o caricatura a ceea ce era candva. Si e ciudat,nu? Cand frunzele se usuca, soarele dispare, de parca asta ar fi fost menirea lui, nu a dorit decat ca razele`i puternice sa usuce copacii,pentru ca apoi sa se retraga linistit. Eu cred ca soarele aduce toamna. Si da, cu siguranta Dumnezeu e un artist. Dar unul critic.

Inchei aici si ma inclin in fata ta. Sunt si politicos sa stii, si te respect din simplul fapt ca ma privesti si taci. O sa inveti sa ma accepti asa cum sunt, un ideal lipsit de intrebari. Si`atunci orice “what if” va disparea.

Cer plumburiu, te salut tacut.

Ce ciudat, in loc ca tu sa tragi de mine sa mai scriu ceva, iata, vin eu si trag de tine sa ma citesti din nou. N`am auzit nimic din partea ta, iti place sau nu, e prea mult sau prea putin..Dar nu`mi spune. Prefer sa taci decat sa incepem sa ne conversam si cine stie in ce subiecte psihedelice ne adancim. Psihedelice din punctul meu de vedere,bineinteles. Eu nu te judec, dar e incontrolabil.

Si totusi..daca ti`as propune sa jucam un joc, sau sa`mi faci un serviciu, m`ai ajuta? Nu ma cunosti, nu te cunosc, si totusi am nevoie de tine. Atunci cu siguranta ti`as starni curiozitatea si ai vrea sa afli mai multe despre mine. Ai trece peste atitudinea superficiala si ai impinge limita, ai cauta ceva real in mine si ai lasa la o parte idealul sub care ma prezint. Si..ce s`ar intampla atunci? Tot farmecul povestii asteia s`ar evapora pentru ca tu, cititorul curios, nu ti`ai putut stapani impulsurile umane.

Tocmai de`aceea sunt eu un ideal, nu imi doresc nimic mai mult decat imi poti tu oferi, nu te testez si nu astept nimic, oricum totul e relativ, pana si timpul. Nu te grabi, nu`ti cer nici un serviciu, nu incerca sa depasesti o limita pe care n`a impus`o nimeni. Vremea trece, oricat de relativa ar fi, si lucrurile se schimba..asta e incontrolabil.

Nu am terminat, si nici nu am inceput, eu doar continui,dar ma opresc aici. E cazul sa schimb ceva, si nu pozitia de scris, ceva mai mult. Aici totul e bine si frumos, un ideal lipsit de asteptari.

Amurg de toamna, te salut si inchei aici.